Alina Bârgăoanu: ”Noul ecosistem informațional răsplătește doar „zgomotul și furia” (OPINIE)

Alina Bârgăoanu: ”Noul ecosistem informațional răsplătește doar „zgomotul și furia” (OPINIE)
Alina Bârgăoanu: ”Noul ecosistem informațional răsplătește doar „zgomotul și furia” (OPINIE)

Pandemia de COVID-19 a creat terenul psihologic caracterizat de fragilitate emoțională, teren pe care să înflorească, să explodeze chiar, teorii conspiraționiste, narațiuni înșelătoare, zvonuri, dezinformări, panici morale.

O scurtă radiografie a fenomenului indică o remarcabilă stabilitate a temelor predilecte ale demersurilor de dezinformare din mediul online, teme instalate confortabil în ecosistemul informational pe perioada pandemiei și care acum cunosc doar mici extensii/ adaptări/ actualizări în contextual campaniei de vaccinare.

Un arsenal de teme și de retorici remarcabil de stabil

Temele predilecte încă din primele etape ale pandemiei de COVID-19, așa cum au fost ele identificate și inventariate de fact-checker-i din întreaga lume, precum și de Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS), cunosc un tip de reviriment în contextul campaniei de vaccinare din întreaga Uniune Europeană, din întreaga lume transatlantică.  Conținuturile înșelătoare se răspândesc instantaneu, evoluează în sensul că par a deveni din ce în ce mai exotice, cu o legătură din ce în ce mai firavă cu realitatea („extratereștri”, „decese ascunse de autorități”, „tehnologia 9G”).

În ciuda acestui exotism care pare că devine din ce în ce mai accentuat, sunt de remarcat atât stabilitatea temelor, cât și a vocabularului, a încadrării retorice despre care am scris pe larg într-un alt material („dictatură medicală”, „mascaradă”, „plandemie”, „botniță”, „genocid”, „cobai”, „vite/ oi”, „corupția elitelor”, „adevăr”, „aservirea populației, dar și a presei tradiționale”).

Iată câteva dintre aceste teme predilecte și încadrările lor retorice.

  1. „Plandemie”/ „mascaradă”. Conform acestei narațiuni, datele despre pandemie (numărul de decese, mortalitatea, severitatea bolii) sunt exagerate și nu ar exista o relație de cauzalitate între infecția cu SARS-CoV-2 și numărul de decese. Prin extensie, asistăm la „mascarada vaccinului”, care este „fabricat”/ „fals”, deoarece se adresează unei probleme false sau întreținute artificial.
  2. „Conspirație globală”. Pandemia este o acțiune organizată/ planificată a „ocultei mondiale” (cu variante: „Big Pharma”, „Bill Gates”, „masonii”) și urmează scopuri ascunse/ malefice. Motivele cele mai des invocate sunt cele legate de reducerea sau controlul populației. În aceeași logică, vaccinarea este motivată de punerea în aplicare a unei agende a răului.
  3. Încălcarea drepturilor și libertăților și instaurarea unei „dictaturi medicale”. Măsurile de gestionare a pandemiei sunt asociate practicilor din regimurile totalitare (nazism, comunism, stalinism, „ca pe vremea lui Ceaușescu”). Acceptarea vaccinării echivalează cu resemnarea în fața acestei noi forme de dictatură; persoanele care iau această decizie sunt etichetate drept „cobai”, „iobagi”, „oi”, „vite”, „zombies” sau pur și simplu „proști”. Experiența încă vie a dictaturii este exploatată în meme de genul „vom ieși pe stradă ca pe vremea lui Ceaușescu, cei vaccinați în zilele cu soț, cei nevaccinați în zilele fără soț”.
  4. Micro-ciparea populației/ supravegherea în masă/ controlul totalitar, cu ajutorul tehnologiei. Conform acestui tip de narațiuni, pandemia este doar un pretext pentru micro-ciparea populației și supravegherea în masă (stat dictatorial tehnologizat). Pentru atingerea acestor obiective, sunt folosite ca instrumente fie tehnologia 5G/6G/9G, fie, în formă adusă la zi „vaccinul cu ajtutorul căruia se implantează tehnologia 9G”. Într-o paranteză fie spus, pentru expert, este fascinantă „implantarea” acestor narațiuni specifice unor societăți supertehnologizate într-o societate caracterizată de o tranziție neterminată de la rural la urban, o societate în care digitalizarea, tehnologizarea (care nu sunt totuna cu utilizarea în masă a Facebook-ului și a altor platforme digitale) se află de abia la început.

#Fakenews: pseudorealități întreținute de atenția noastră și de algoritmi

În plus față de această remarcabilă stabilitate retorică și chiar vizuală, se remarcă faptul că cele mai multe dintre conținuturile înșelătoare cu privire la pandemie, iar acum, la zi, cu privire la vaccinare, sunt de proveniență transnațională: traduceri, adaptări, citarea unor specialiști (medici, dar nu numai) străini care se opun vaccinării.  În general, utilizarea surselor transnaționale reprezintă o încercare de legitimare a conținutului publicat.

Un exemplu recent în acest sens îl constituie clipurile video sau imaginile – devenite, desigur, virale – potrivit cărora unele persoane care s-au vaccinat public împotriva COVID-19 s-ar fi vaccinat, de fapt, cu o seringă „goală”, „umplută cu aer” sau cu o seringă „fără ac”. Potrivit acestor postări virale, evenimentele de vaccinare publică pun, de fapt, în scenă, „piesa de teatru Vaccinarea pentru proști” (vezi anterior). Un astfel de material video în care se afirmă că vaccinarea împotriva COVID-19 a primei persoane din România a fost realizată cu o seringă „goală” a fost masiv diseminată pe rețelele sociale. În scurt timp, clipul cu afirmații false a fost distribuit de peste 76.000 de ori și a adunat circa 1,8 milioane vizualizări și 16.000 de reacții (nu tocmai puține). Clipul a fost preluat de unele persoane cu peste 70.000 de urmăritori sau a fost distribuit în grupuri și pagini pe tematici diverse cu zeci de mii de urmăritori. Modalitatea de realizare a vaccinării a fost lămurită și la nivel oficial, cadrele medicale din imaginile prezentate acționând conform prospectului pentru vaccinul Pfizer-BioNTech.

Ceea ce mi-am propus să relev nu este cazul în sine, ci faptul că afirmații/ clipuri/ imagini similare despre vaccinarea „falsă”, de tip  „mascaradă”, împotriva COVID-19 a cadrelor medicale sau a unor oficiali au putut fi regăsite și în spațiul online internațional, în țări precum Marea Britanie sau SUA. Cele mai multe dintre aceste afirmații fac referire la vaccinarea publică a unor persoane cu o seringă a cărei ac „dispare” sau nu are capacul scos. O postare în care se afirmă că Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, s-ar fi vaccinat „fals” cu ajutorul unei seringi cu „ac rabatabil” a fost distribuită de peste 3 mii de ori în spațiul online românesc, reprezentând, la fel, o reproducere locală a unor producții similare cu circulație transnațională.

Stabilitatea temelor și a retoricii, circulația lor pe steroizi în ciuda mărturiilor experților, în ciuda dovezilor aduse de știință, de profesioniștii din sănătate, de fact-checker-i și, mai ales, în ciuda numărului greu de acceptat de decese, cazuri grave, infectări relevă, pe lângă multe alte lucruri, probleme structurale ale noului ecosistem de informare. Un ecosistem optimizat doar pentru generarea de reacție la reacție, pe amplificarea unui adevărat cerc vicios: conținuturile în mod deliberat înșelătoare, uneori chiar grosier de înșelătoare (#fakenews) se hrănesc doar din atenția noastră, din engagement-ul nostru și creează o pseudorealitate ce devine apoi mult prea familiară pentru a mai putea fi negată/ corectată/ combătută. Acesta pare să fie ecosistemul contemporan de informare și comunicare: unul în care algoritmii răsplătesc doar „zgomotul și furia” și în care dialogul și calea de mijloc par să nu mai fie, structural, posibile.

Alina Bârgăoanu
Alina Bârgăoanu este profesor universitar, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA); membru al consiliului consultativ al Observatorului mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Primești amendă pe loc și ai probleme mari cu vecinii. Regula pe care mulți proprietari...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu